miercuri, 25 martie 2009

Ce este liberalismul? O intrebare de Cristian Preda. Cum a aparut?

@Bleen, pe blog-ul sau a lansat o "glumitza" (inca una) despre Crin Antonescu. Dl Cristian Preda i-a apreciat umorul. Am preferat sa-i raspund de asemenea cu o "glumitza". Buna, proasta sau pur si simplu insipida, asta ramane la aprecierea celui care citeste. Dar cred ca dl Preda nu va mai aprecia umorul de data asta.

Suna telefonul. E Presedintele!!!

CP: Buna seara

TB: Salut Cristi! Te plictisesti?

CP: Nu, cum as putea? Ma tot gandesc la ce idei sa va dau pe Educatie ca a abramburit-o de tot d-na. Andronescu.

TB: Lasa, ba, prostiile! Tu nu vezi ca sunt altele mai importante? S-a trezit un nebun cu nume de floare sa se dea Obama din Carpati. Cum il executam?

CP: Pai… Ce sa zic… Ziceti de Crin Antonescu? Pai…

TB: Hai, Cristi, ca esti baiat destept. Ai bagat-o bine pe aia cu pesedintele Spaniei… a… pardon, regele, ca presedintele era in Norvegia. Mai gaseste ceva destept. Ca ma seaca asta, toata ziua e pe la televiziunile mogulilor astora nenorociti, nu mai am loc de el. Poate ma scot daca bag pe cine trebuie la TVR, dar pana atunci am nevoie sa-l faca cineva de cacao. Tu esti cel mai bun!

CP: Cum, d-le Presedinte?TB: Cristi, ma dezamagesti! Cum poate Traian sa aiba idei in fiecare zi? Pacat ca nu-l mai asculta nimeni. Gaseste ceva, baga-i o intrebare grea, despre liberalism, ca doar esti specialist, nu? Chiar, ce dracu’ e liberalismul asta???!!!



PS: Nu vreau sa fac mishto de d-l Preda, optiunile fiecaruia ii apartin. Dar tirul brusc din ultima saptamana desfasurat de toti “elitistii” intelectuali ai presedintelui incepe sa ma calce pe nervi. Chiar ii deranjeaza Antonescu asa tare pe toti de toate tunurile s-au mutat pe el? Si toti cei ce dau in PNL si Antonescu se pretind liberali. Ce fel de liberali, domnii mei, adepti ai unui partid cu structura de comanda unica, ce a virat de la stanga la dreapta cu o nonsalanta dezarmanta? De ce trebuie atacat “la baioneta” oricine este impotriva presedintelui? Ce va anima in acest devotament pentru un individ care se foloseste de oricine cat ii trebuie si dupa aceea il arunca la gunoi fara remuscari? Poate ma faceti sa inteleg.

Am revazut "Filantropica"...

Sunt deprimat si vesel in acelasi timp. Am revazut un mare film, la care m-am distrat nemaipomenit (poate mai bine decat prima oara cand l-am vazut), dar care mi-a lasat acelasi gust amar ca prima oara. Cersetoria ridicata la rang de arta...

Poate nu eram atat de amar, daca nu se "batea palma" pe cele un pic mai putin de 13 (de, superstitiosi) miliarde de EUR imprumutati de la FMI. La noi, "mana intinsa" a avut de spus o poveste. O poveste de 12.95 miliarde de EUR, suma careia nu-i stie nimeni destinatia. Nu de alta, dar nici Profu' din "Filantropica nu s-a bucurat de bani. Tare mi-e teama ca situatia e aproape la fel...

duminică, 22 martie 2009

Tudor Chirila - Scrisoare catre liceeni - MERITA!!!

Am gasit link-ul de mai jos la Cristi Patrasconiu pe blog si l-am preluat. Textul este de exceptie, mesajul limpede si limbajul transant si chiar dur pe alocuri.

http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html

"Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa."

Pentru mine, care am un pusti care la toamna va incepe scoala, aceasta scrisoare vine ca un pansament pe sufletul chinuit de indoieli asupra calitatii sistemului de invatamant, asupra dorintei copiilor de astazi de a citi si a se bucura de o carte, asupra influentelor nefaste a televiziunii, presei tabloidale si multe altele la care sunt expusi copii nostri. Atata timp cat mesaje de acest gen sunt popularizate, mai exista speranta...

marți, 17 martie 2009

Congresul PNL, subiectul zilei

Toata lumea vorbeste in ultimul timp despre apropiatul congres PNL. Constituie subiectul zilei in presa scrisa (si online), pe bloguri si pe la televiziuni. De ce? Pana la urma, nu cred ca vreodata un congres al vreunui partid a suscitat atata interes.

Eu cred ca, de fapt, multa lume considera acest congres ca fiind momentul de rascruce al PNL. Adica ori se duce pe apa Sambetei, ori revine pe scena politica pe o pozitie clara - aceea de partid reprezentant al electoratului de dreapta. Oricum, dupa acest congres pozitia PNL se va clarifica.

De ce zic clarifica? Pentru ca timp de aproape 4 ani, PNL a avut o pozitie ambigua. Daca alianta oficiala cu un partid de pseudo-dreapta (sa nu uitam ca PD a "sarit" din pozitia de membru al Internationalei Socialiste la doctrina populara fara sa clipeasca) a fost acceptata usor, ca o pozitionare anti-PSD, colaborarea ulterioara si "absconsa" cu PSD a picat greu tuturor votantilor PNL. O clarificare eu cred ca este necesara. Nu poti ramane o vesnicie incremenit in proiectul "partidul-balama" cand este clar ca de aceasta "balama" s-au dispensat si tocul si usa.

Sustinerea mea (nu ca ar conta) se indreapta catre Crin Antonescu. Sunt sigur ca motivele sunt subiective dar, dupa parerea mea, Calin Popescu Tariceanu ar continua acest proiect mort al "partidului balama" care ar conduce PNL pana la urma in groapa de gunoi a politicii. Poate ca nu este Antonescu salvatorul partidului si omul care va face minuni. Poate ca Tariceanu a invatat ceva din luptele dure pe care le-a dus in timpul guvernarii. Dar in mod sigur perceptia publica a lui Calin Popescu Tariceanu este aceea a omului care a stat tot timpul cu fundul in doua luntri pentru a pastra guvernarea. Si este cazul ca PNL-ului sa i se schimbe aceasta eticheta de partid-anexa a cuiva. Guvernele Tariceanu 1, 2 sau 3 nu ar fi rezistat fara PD sau PSD. Nici relatia PNL=Patriciu nu face bine absolut deloc partidului.

E cazul ca PNL sa redevina ceea ce a fost, reprezentantul clasei de mijloc, oameni educati si cu mintea deschisa. Nu poate spera sa reziste sau sa creasca mizand in continuare pe voturile pensionarilor sau din zona rurala, votanti traditionali ai stangii si acum, de conjunctura, ai PNL. Ceva trebuie sa se schimbe in atitudine, mesaj si actiune.

PNL nu isi poate permite sa ramana intr-un 15-18% si sa spuna ca totul este OK. Asa ca ceva trebuie miscat. Si eu cred ca trebuie inceput de sus...

UPDATE:
Congresul s-a incheiat, echipa Antonescu-Orban a castigat pe toate fronturile. Acum astept sa vad si rezultatele acestei schimbari. Pe care continui sa o consider benefica.

vineri, 13 martie 2009

Noi vecini de "blog" - astazi, Elena Basescu

http://basescuelena.wordpress.com/

Ei bine, nu este de astazi, este de ieri. Se pare ca s-au prins altii inaintea mea. :)

Oricum, a inceput bine, cu sters pe jos cu "tonomatele" de la Associated Press. Probabil aia de la Curentul intrau la "deontologi".

Cel mai grav mi se pare ca in mai putin de 24 de ore a strans 55 de comentarii. Bune sau rele (unele de-a dreptul jegoase), nu conteaza. Pe un text care nu spune aproape nimic. De unde se vede ca numele conteaza al naibii de tare.

Ii urez succesuri la blogareala. Si raman la parerea mea ca astfel de personaje (nu neaparat Elena Basescu, ci copilul de bani gata, superficial si semidoct, cu "pile" si lansat aiurea intr-o zona in care nu are nicio competenta) sunt nocive indiferent ce partid le lanseaza.

UPDATE
Lilick mi-a atras atentia ca Elena Basescu a afirmat ca blog-ul nu-i apartine. Intr-un fel imi pare rau. Totusi, cele 55 de comentarii (70 la ora actuala) raman un fapt. Notorietatea chiar conteaza, indiferent ce ai de spus.

UPDATE 2
Dintr-o greseala, am constatat ca si la adresa http://elenabasescu.wordpress.com/ se gaseste o tentativa veche de blog. Moarta si ingropata de la prima postare. Dar pare mult mai autentica, prin prisma sintagmei "publicul ma ales" continuta in aceasta unica postare.

joi, 12 martie 2009

"Mogulisme" isterice

Luni seara a avut loc o emisiune pe Realitatea TV (pe care din pacate am ratat-o) in care au intrat si Sorin Ovidiu Vantu si Dinu Patriciu pentru a exprima anumite puncte de vedere. Ma rog, voi sari peste multe din cele spuse, voi lua in calcul doar un fragment de discutie:
- Tolontan: Avem un stat slab si moguli puternici
- Vantu: Intariti-va statul!

Multi au inceput sa spuna ca SOV s-a autoexclus din statul roman, ca se crede superior, ca una, ca alta. Acum, sa fiu cinstit, simpatii deosbite pentru personaje ca Vantu, Patriciu sau Voiculescu nu am. Si sunt convins ca metodele de a-si castiga banii care i-au propulsat in randul "mogulilor" (ca "oligarhi" s-a perimat) nu au fost intotdeauna dintre cele mai corecte, ba chiar dimpotriva. Dar asta nu ma impiedica sa consider normala (nu buna sau rea, normala) atitudinea unui Vantu, care considera ca statul nu este al lui. Ba chiar il considera si dusman.

E simplu, atunci cand statul, prin reprezentantul sau cel mai inalt te trateaza de fiecare data ca pe "dusmanul poporului" sau "inamicul public nr. 1", ce atitudine ar trebui sa adopti? Sa fi cuminte si respectuos? Sa intorci obrazul celalalt? Sau sa zici intariti-va, dom'le, statul asta al vostru, daca il vedeti ca e slab?

Recentul "razboi" declarat mogulilor de Traian Basescu la Radio Romania Actualitati este de fapt un razboi vechi si cu target clar. Basescu n-are nicio parghie (exceptand din cand in cand asmutirea procurorilor DNA) pentru a lupta "pe bune" cu aceste personaje. Este doar un razboi mediatic, pentru a fixa in mintea electoratului imaginea luptatorului contra coruptilor care si-au infipt ghearele in averile poporului. Pe baza acestui discurs (si nu numai), Basescu a castigat o popularitate uriasa. Dar, prin continua repetare a acestor idei cu precizia unui metronom, aceeasi popularitate se poate stinge datorita plictiselii. Nu poti repeta la nesfarsit timp de 4 ani acelasi lucru (cu variatiuni) si lumea sa te creada. Asa ca Traian Basescu ar trebui sa-si mai tempereze un pic isteriile "mogulistice" daca vrea sa-si salveze imaginea de cavaler pe cal alb in lupta contra coruptiei. Altminteri, va ramane doar un baron Munchausen al acestei lupte in ochii votantilor. Ceea ce, rational vorbind, prin prisma rezultatelor acestei lupte, si este.

Apropo de moguli, a mai auzit cineva de Ovidiu Tender? Domnul acela bine, prieten cu Ioan Talpes, care a falimentat o rafinarie si a disparut total din imagine. Conform Top Capital cica ar sta pe cam 600 mil. EUR. Asta o fi mogul "de bine"?

marți, 10 martie 2009

De ce "Politica vs ratiune"

In Martie 2007, cand politica romaneasca o luase razna rau deja si prin forumurile de prin ziare nu mai puteai discuta decent politica, am ajuns la concluzia ca pe astfel de forumuri o discutie civilizata este imposibila. Asa ca, impreuna cu un "co-forumist" de pe hotnews.ro (pe atunci semna "Geo" ) am hotarat fondarea unui grup de discutii politice, pe numele lui Politica vs ratiune. E drept, atunci blogurile nu luasera inca asa amploare si nu aveam idee despre forta unui astfel de instrument. Nu-i nimic, mai bine mai tarziu decat niciodata. Grupul respectiv de discutii mai exista si acum, dar s-a "stins" dupa cam un an. Asa ca m-am gandit sa-l revigorez (daca o sa am timpul necesar) aici, intrucat se pare ca politica a luat-o din nou razna si ratiunea s-a pierdut.

Nu stiu ce s-a mai intamplat cu "Geo", dar unui partener de discutie rationala cum era el (desi convingerile noastre politice erau total opuse) ii duc dorul acum. Nu pot decat sa sper ca se vor mai gasi si in zilele noastre oameni care vor prefera ratiunea. Daca vreodata "Geo" va gasi acest blog, va avea intotdeauna statut de invitat de onoare.

Nu am ascuns niciodata si nici nu voi ascunde ca simpatiile mele politice sunt catre PNL. Asta nu inseamna ca trebuie sa imi inchid ochii atunci cand liberalii fac greseli sau cand "ceilalti" lanseaza un proiect corect. Sunt om, am simpatiile si antipatiile mele, dar pe acest blog voi incerca sa scriu intai cu ratiunea si dupa aceea cu sufletul.

Reguli de baza:
1. Cine comenteaza, trebuie sa o faca cu un minim de bun simt. Sigur ca se pot incinge dispute, dar atacurile excesive vor fi sanctionate fara exceptie;
2. Este binevenit oricine sa-si exprime opinia, atata timp cat respecta regula nr. 1;
3. Caut calitate in nivelul discutiilor si nu cantitate. Daca nu aveti nimic de spus, nu spuneti;
4. Imi arog dreptul de a cenzura fara remuscari orice comentariu care consider ca este in contradictie cu regulile acestui blog.

Sa blogariti bine! :)